La nici cinci km de Agnita,pe drumul judetean ce leagã Agnita de Fãgãras,se aflã satul Dealu Frumos.
La sfârşitul anilor 1100 sudul Transilvaniei,intre cursul superior al râului Olt si Târnave,de la est de Brasov pâna la Deva,cunoaste o importantã schimbare istoricã pe fondul unei migrãri consistente de colonişti germani.Aceştia au intemeiat in aceasta zonã aşezãri fortificate.
De la inceput,satele sãseşti au fost asociate notiunii de progres.Astfel,noua populatie formatã,a dus rapid la dezvoltarea satului,in general,prin introducerea unei agriculturi mult mai dezvoltate si prin dezvoltarea meşteşugurilor şi comertului.Intre acestea fiind si Dealu Frumos (Schoenberg).
Prima atestare documentarã a satului Dealu Frumos,este datata 1280 printr-un act de vânzare-cumparare.Greavul Gerlachus de Pulcromonte cumpãrã,împreunã cu alti greavi,jumatatea unei mori din Stejeriş.In 1374 Scaunul de Cinc confirmã cã locuitorii din Iacobeni ("nonesta plebs de Villa Jakobi" – cinstitul norod de la Iacobeni) au cumpãrat cu 400 de guldeni,o parte din pãmântul arabil al locuitoriilor din Dealu Frumos,numiti in document ("Probi hominis de Pulcromonte,quae vulgariter dictur Schoenberg").
La 1250 la Dealu Frumos (Schoenberg) exista deja o bazilicã romanicã din piatra prin care familia si comunitatea erau unite.
Vorbeam mai sus de rapiditatea cu care satele sãseşti se dezvoltase.Distrus de marea invazie tãtarã de la 1285,Dealu Frumos se reface in scurt timp.
La 1334 in localitate exista pe langã bisericã un "domus scolaris" a carui elevi au ajuns sa studieze la Viena (Petrus de Schoenberg in 1393 si Andreas Henter in 1517),sau Leipzig (Wolfgang Duhenius in 1507).
Schoenberg a constituit din totdeauna un habitaclu multicutural,dovadã şi toponimia variatã apãrutã în decursul timpului : Schoenberg in limba germanã,Schynebarch in limba saşilor,Dealu Frumos in limba romanã ,Lesses in limba maghiarã şi Pulcromonte in latina vorbitã la acel timp.Aceste reuşite culturale,dar şi altele economice,ridicã localitatea la nivelul celui urban european.
Identitatea localã era deja formatã.La 11 iulie 1522 saşii sãrbãtoresc ziua aşezãrii lor,renovând,totodatã,în întregime biserica,mãritã între timp şi fortificatia (zidul cetãtii).În jurul anilor 1530 Schoenberg numãra 335 de suflete,întrecând multe localitãti contemporane din Muntenia sau Moldova precum Roman,Bacãu,Brãila ş.a.Sãrbãtorirea aşezãrii a continuat şi în 1647,1722,1882.Şcoala din Dealu Frumos a continuat sã ofere spatiului cultural ardelean intelectuali recunoscuti în decursul timpului : Iohan Homm - rector al Şcolii Honterus din Braşov (1652 – 1654),Michael Lang – rector al liceului evanghelic din Sibiu (1691),scriitorul G.A.Schulerus e din Dealu Frumos,pictorul Fritz Schulerus s-a nãscut in Dealu Frumos.Afirmatia potrivit careia „cand la Berlin orãcãie broaştele,noi avem cor în limba latina" (in Transilvania),este motivatã şi in cazul Dealului Frumos.
La 1840 este inauguratã aductiunea de apã,captare din trei izvoare; este construitã casa comunalã (caminul cultural sasesc) la 1857; este inaugurata,la1892,noua scoala evanghelica (pana la aceasta data şcoala functionând intr-un spatiu din cetate,amenajat pe la 1600).S-au infiintat asociatia de cântareti (1872),formatia de pompieri voluntari (1879),asociaþia de femei (1884),bãile comunale in aer liber (1910),ceea ce la Bucuresti nu exista,o primãrie modernã.La 1930,burgul numãra 1327 locuitori.In 1935 se construieşte prima şcoalã româneascã de stat.
Dar…anul 1945 inseamnã intreruperea ascensiunii economice si culturalã pentru locuitori : sunt desfintate asociatiile de bãrbati si femei,este infiintat CAP-ul "Partizanul Roşu"(1952),populatia scade din cauza deportãriilor.
La inceputul anilor 1990 aproape toatã populatia sãseascã pãrãseşte Schoenberg.
Am cunoscut satul Dealu Frumos din anii ’80 (1983) când sotia mea a venit ca învãtãtoare.Un sat plin de veselie si de oameni harnici : buni agricultori,buni constructori,buni meşteşugari .Dupã plecarea lor ,masivã,au lãsat in urmã cultura si traditiile,o bisericã fortificatã degradatã,fãrã capacitate de administrare,un cãmin cultural (casa comunitatii)degradat,case şi gospodarii pustii.In fapt asta caracterizeazã intreaga zonã din sudul Transilvaniei (mediul rural).
Discutând de patrimoniu,in sudul Transilvaniei exista peste 240 de cetãti sãseşti cu biserici fortificate intre care doar aproximativ 40 sunt administrate intr-un fel sau altul.
Spre fericire in toamna anului 2003,cetatea si cãminul cultural sãsesc (construit pe un zid si un turn al cetãtii) din Dealu Frumos sunt preluate in comodat pe 25 ani de UAUIM Bucureşti,locatia devenind Centrul de Studii de Arhitectutã Vernacularã,aici desfãşurându-şi parte din practicã studentii de la ,,restaurare",dar şi evenimente architectural-culturale şi educationale.
PS:
Pentru mai multe detalii...........vizitati Dealu Frumos !
Pentru interesati,am postat un scurt istoric al satului(de fapt,al comunitatii sasesti)
